Remedii naturale pentru eliminarea celulitei

Celulita este una dintre problemele cu care se confrunta majoritatea femeilor, indiferent de varsta. Atunci cand vine vorba despre cum poate fi combatut acest dusman al frumusetii, exista, intr-adevar, multe remedii la care se poate apela.

Daca si tu te confrunti cu celulita si vrei sa stii ce anume poti face pentru a scapa de ea, macar putin, atunci ramani pe aceasta pagina, pentru ca am multe sa iti povestesc!

De ce facem celulita?

Eu cred sincer, ca este o gluma proasta a naturii. Altfel, nu imi explic de ce trebuie sa ne chinuim cu „coaja de portocala”, de ce trebuie sa ne simtim frustrate, nemultumite si vesnic bosumflate atunci cand ne privim in oglinda picioarele si fundul.

De ce apare?

  • Pai, ce ar fi sa dam vina pe mama si pe genele ei?
  • Sau, pe scaunul de la birou, ca din cauza lui stam prea mult jos si se depun grasimile;
  • Sau pe mancarea din frigider, care nu este chiar cea care trebuie sa fie?
  • Pe hormoni sa dam vina, oare?

Este putin adevar in toate acestea. Vreau sa specific ca nu dau vina pe mama pentru faptul ca am celulita. Tot respectul pentru mama! Dar, este adevarat ca si factorii genetici pot avea uhn cuvant de spus atunci cand vine vorba de celulita.

De fapt, nici nu mai conteaza de ce apare. Oricum, cate capete, atatea pareri. Unii spun ca mancarea este de vina, altii ca hormonii, altii ca apa de la robinet. Eu vreau solutii si nu cauze! Sper ca esti de acord cu mine si ca pe tine te intereseaza tot acest subiect: ce putem face pentru a o diminua!

Ce se intampla cand testezi pe propria piele?

Ei bine, vreau sa iti spun ca, a fost o perioada in care, da, recunosc, am avut cam multe kg in plus. Am facut anumite alegeri de care nu sunt prea mandra. Nu mancam ce trebuie si cat trebuie. De ce?

Pot gasi tot felul de scuze, este adevarat! Ideea e ca nu eram deloc multumita de modul in care aratam. Si, cand spun deloc, ma refer ca nici nu ma mai uitam in oglinda atunci cand ma imbracam. Eram atat de frustrata! Offf!

Si asa, au trecut luni de zile si starea mea nu se schimba. Pana cand, intr-o zi, cand mi-am dat seama ca depinde numai de mine si doar de mine sa schimb situatia. Am inceput sa ma intreb cum vreau sa traiesc? Asa vreau? Numai in nemultumire de sine si frustrare?

Cu siguranta, nu! Am inceput sa ma gandesc la alegerile pe care le-am facut de-a lungul timpului si ce anume pot face sa elimin proastele obiceiuri pe care le aveam.

Nu este usor sa renunti

Vreau sa iti spun ca nu am renuntat atat de usor la cantitatea de zahar pe care o consumam intr-o saptamana. Insa, in cateva luni de zile, am reusit sa reduc semnificativ cantitatea si sa mananc mai multe fructe si legume.

De asemenea, am inceput sa merg pe jos mai mult si sa imi fac si un program de exercitii saptamanal. Nici asta nu a fost usor, pentru ca a trebuit sa renunt la timpul meu liber. Vreau sa iti spun ca acum nu mai pot fara ele si ca, acum, le fac cu placere!

Ce facem cu ispitele?

Ei bine, nu era usor atunci cand mergeam pe la zile de nastere si vedeam toate bunataturile de acolo. Iti imaginezi o masa plina de prajituri colorate, care iti lasau gura-apa? Mai gustam, este adevarat, insa invatasem sa „pun frana”.

Usor? Nu! Dar ma gandeam la imaginea mea din oglinda si la celulita. Si stiam ca toate alegerile pe care le faceam fie o sa ma ajute, fie…nu.

Mi-am cautat ajutorul la „Mama natura”

Era foarte ok faptul ca imi modificasem dieta, ca faceam sport ori de cate ori puteam si ca mergeam mai mult pe jos. Insa, voiam sa stiu ce anume pot consuma sau folosi, ce plante sau altele asemenea, ma pot ajuta sa mai reduc din aspectul de coaja de portocala.

Asadar, am inceput sa ma informez. Si am citit si am tot citit pana mi-a iesit pe ochi. Zeci de articole in romana, engleza, italiana despre celulita si despre cum poate fi ea eliminata.

Vreau sa iti spun ca pe unele dintre acestea le-am testat eu insami si sa stii ca le mai folosesc si astazi. Si, pentru ca vreau ca tu sa nu suferi atunci cand te uiti in oglinda, vreau sa iti impartasesc ceea ce am aflat de-a lungul timpului.

Asadar, sa trecem la treaba cai celulita trebui eliminata cat mai repede!

Apa, cel mai bun prieten al tau!

Asa e! Primul pe lista este apa! Este acel ceva care o sa te ajute sa elimini celulita. Poate nu in totalitate dar, o mare parte tot o sa „o dea pe canal”. Apa purifica, elimina toxinele si fluidizeaza sangele si limfa.

Poate ca ai sa te intrebi daca nu ai sa „depui” aceasta apa? Draga mea, cui pe cui se scoate. Toxinele din care este formata celulita vor fi eliminate cu ajutorul apei pe care o vei bea. Este adevarat ca, din cauza unor probleme hormonale, pe care le avem noi, femeile, mai ales „intr-o anumita perioada a lunii”, putem suferi de ceea ce se numeste retentie de apa.

Insa, doar o mica parte din ceea ce bei este retinuta in tesuturi, restul este eliminata prin urina si transpiratie. Asadar, incearca sa bei macar 8 pahare de apa pe zi, daca te-ai decis sa lupti cu celulita.

Nu uita de minunata lamaie!

Iti recomand ceva din obiceiurile personale. Atunci cand plec, in jumatatea de apa pe care o am mereu cu mine am grija sa pun sucul de la o jumatate de lamaie. Apa cu lamaie o sa te ajute sa „topesti” celulita, asa cum se topeste ceara sub forta flacarii.

Minunata imagine, nu-i asa? Asadar, data viitoare cand te mai duci la supermarket, sa nu uiti sa iti iei si cateva lamai aurii pe care sa le storci in apa.

Introdu in dieta personala „lichidul verde”

Ma refer aici la ceaiul verde, una dintre bauturile pe care eu le apreciez foarte mult. Sincer, prima oara nu prea mi-a placut la gust insa, acum, nu mai pot trai fara el. Am invatat sa ii apreciez gustul si parfumul.

Ceaiul verde este plin de antioxidanti, de minerale si vitamine care te ajuta sa scapi de toxinele din organism si poate elimina si apa care este in exces. Dupa doua luni de cand am inceput sa il beau, asta fiind acum 3-4 ani, am sesizat ca pantalonii nu ma mai strang si ca fustele se aseaza mult mai bine.

Este adevarat ca, pe langa acest ceai, am mai facut anumite schimbari insa, sunt foarte sigura ca si el a ajutat mult in acest sens.

Ceea ce trebuie sa faci este sa pui intr-o cana de 250 de ml o lingurita, doua de frunze de ceai verde si sa tormi deasupra apa fiebinte, dar nu fiarta. Asteapta vreo 10 minute si apoi te poti bucura de un minunat ceai verde. Ca sa fie mai gustos, tu poti sa adaugi si putina lamaie. Sub nicio forma, zahar sau miere! Doar vrei sa scapi de celulita, nu sa adaugi kg in plus.

Nu uita de cafea si nu arunca zatul!

Cui nu ii place o cana de cafea proaspata in fiecare dimineata, inainte de a se duce la serviciu? Aroma, gustul nu fac decat sa iti rasfete papilele gustative la fiecare inghititura. Ceea ce tu nu stii este faptul ca si ea te ajuta in lupta continua pe care tu o ai cu celulita.

Te sfatuiesc sa nu mai arunci zatul de cafea de acum inainte! Il poti folosi la impachetari sau la masarea zonelor cu probleme. Pentru impachetari vei avea nevoie de urmatoarele lucruri:

  1. Zat de cafea;
  2. Folie alimentara trasparenta;
  3. Ulei de masline.

Daca tu nu ai ulei de masline, nu e nicio problema! Poti folosi si ulei de floarea- soarelui. Ideea este sa folosesti un ulei la aceste impachetari. Ceea ce tu trebuie sa faci este sa amesteci intr-un bol zatul de cafea si cateva linguri de ulei. Sa ai grija sa iti faci o cantitate suficienta, in asa fel incat sa acoperi toate zonele cu celulita.

Dupa ce te-ai uns cu acea compozitie, ia folia si infasoara bine. Te sfatuiesc sa faci asta in baie pentru ca, daca vei murdari ceva, iti va fi mult mai usor sa speli. Poti sta asa cel putin jumatate de ora, dupa care te poti spala cu apa calduta.

Un mic truc pe cer as vrea sa il impartasesc cu tine: nu te spala imediat! Mai fa-ti masaj cateva minute cu zatul de cafea, pentru a actiona si mai profund asupra celulitei. Maseaza-ti picioarele, de exemplu, de sus in jos si invers, avand grija sa aplici o anumita presiune. Sa nu fii „prea blanda” cu tine, daca iti doresti rezultate!

Masajul cu miere si faina de porumb pentru o piele neteda

Cand te gandesti la miere, iti vine in minte un camp mare de flori sau o felie de paine cu unt! Este, intr-adevar unul dintre cele mai hranitoare alimente pe care natura le-a creat pentru noi. Bun pentru organism, pentru piele, pentru par si da, si pentru a te ajuta sa ai o piele mai neteda, fara acel aspect de coaja de portocala.

Ceea ce trebuie sa faci este sa amesteci mierea fie cu faina de porumb, fie cu zat de cafea si sa iti faci un masaj pe toate zonele in care observi ca ai „valurele”. Iti recomand ca masajul sa il faci macar 7-8 minute pentru fiecare zona.

Iti place salata?

Mie, foarte mult! Mai ales cea verde in care pot sa pun si otet de mere. Acesta este unul dintre acei aliati ai tai care o sa te ajute sa mai „topesti” din celulita care iti da atatea batai de cap.

Este recunoscuta pentru capacitatea sa de a ajuta in combaterea obezitatii, asadar, ai toate motivele sa optezi pentru acest lichid minunat. Ceea ce tu trebuie sa faci pentru a beneficia de efectele otetului de mere este sa ai grija sa il introduci in salate ori de cate ori doresti sa o savurezi. De asemenea, poti sa diluezi intr-un pahar de apa o lingura de otet de mere si sa bei. Avand in vedere faptul ca otetul are o anumita aciditate, sa faci asta dupa ce mananci si nu inainte, pentru a nu avea probleme cu stomacul mai tarziu.

Accelereaza-ti metabolismul cu uleiul de cocos

Nu stiu ce ulei pentru gatit folosesti dar, sfatul meu este sa il inlocuiesti cu uleiul de cocos. Nu stiu ce ai auzit tu despre el insa, vreau sa iti spun ca este unul dintre cele mai sanatoase din lume si, da, o sa te ajute in lupta cu celulita.

Cum? Uleiul de cocos are capacitatea de a-ti accelera metabolismul si deci, de a face ca grasimile depozitate sa fie arse mult mai repede. Insa, nu uita ca este, totusi, un ulei, o grasime si daca nu vrei sa aiba efect invers, vei avea grija la cat pui.

Atunci cand iti faci salata, este suficient sa adaugi o lingurita, doua de ulei de cocos pentru a te bucura de toate beneficiile sale. Deci, pofta mare la salata si la o piele fara celulita!

Mananca cat mai multe grapefruit-uri, portocale si kiwi

Lamaile sunt foarte „slavite” atunci cand este vorba de combaterea celulitei. Insa, nu este singurul fruct care te ajuta sa mai „topesti” din „bulele de grasime”. Fructe precum grapefruitul, portocala si kiwi, datorita continutului mare de vitamina C, au sa devina unii dintre cei mai buni prieteni ai tai.

In loc sa mananci biscuiti, napolitane sau alte „calorii goale” care nu fac decat sa „iti mareasca fundul”, ai grija sa mananci cate o jumatate de portocala sau grapefruit sau kiwi. O idee foarte buna este sa iti faci o salata foarte gustoasa si extrem, extrem de sanatoasa.

Hai sa umplem frigiderul numai cu „bunataturi”!

Am o rugaminte la tine! Du-te in bucatarie (daca acum esti acasa) si deschide frigiderul! Ce vezi? Ce predomina? Procesatele? Branza? Sau legumele si fructele? Daca predomina cele din primele pe care le-am mentionat, hai sa facem cateva schimbari, vrei?

Cu cat este mai natural, cu atat mai bine va fi pentru tine si pentru pielea ta. Ceea ce iti recomand sa pui acolo, la „cutiuta”, sunt:

  • Ouale si branza saraca in grasimi;
  • Carne de pui;
  • Legume si fructe.

Cele mai bune remedii naturale care o sa te ajute sa lupti eficient cu celulita sunt legumele si fructele. Sunt sarace in calorii, te ajuta sa slabesti (doar daca nu ai sa incepi sa te indopi cu ele!) si sunt extrem de sanatoase. Cum sa nu optezi pentru ele?

Ce legume si (alte) fructe ar trebui sa mananci?

Simplu! Castraveti, rosii, ardei, dovelecei, chiar si cartofi, cu conditia sa nu ii prajesti. Vreau sa iti spun ca, unul dintre cele mai eficiente fructe care o sa te ajute sa mai dai jos din celulita este ananasul. Simplu, fara zahar!

Ananasul contine niste enzime speciale care au rolul de a-ti stimula metabolismul, deci arderile. Sa nu uiti de el data viitoare cand te vei duce la cumparaturi!

Multe boabe de mustar vor tine celulita departe!

Una dintre matusile mele care este ceva mai plinuta a introdus, la un moment dat, in dieta, boabele de mustar. Se pare ca termericul, principala substanta activa din mustar ar incetini dezvoltarea masei grase, ajutand la accelerarea metabolismului.

Iti pot spune ca reusise, in cateva luni de zile, sa dea jos cateva kg. Personal, nu le-am incercat puterea insa, sunt sigura ca, daca a mers pentru ea, va merge si la tine. Mai ales ca este 100% natural.

Introdu semintele si nucile in dieta ta saptamanala

De ce? Pentru ca sunt bogate in grasimi sanatoase de care pielea ta are nevoie pentru a fi cat mai frumoasa. Cred ca ai auzit de omega-3 si de cat este de importanta si pentru mentinerea unui metabolism sanatos.

Ceea ce ai de facut este sa mananci cate „o manuta” de miez de nuca sau seminte intre mese. Si aici este nevoie sa ai grija la cantitate si sa nu incepi „sa te indopi” daca nu vrei sa adaugi kg in plus siluetei tale.

Masajul cu ulei de susan te ajuta sa scapi de aspectul de „coaja de portocala”

Vreau sa iti spun ca si eu obisnuiesc sa imi fac masaj cu acest minunat ulei. Pentru ca am auzit numai lucruri bune despre el, mi-am zis sa il incerc si eu. Una dintre proprietatile sale este de a creste elasticitatea pielii, un aspect deosebit de important atunci cand vine vorba de o piele frumoasa si sanatoasa.

Tot ceea ce trebuie sa faci este sa aplici in palme putin ulei si sa iti masezi zonele cu probleme. Poti sa faci asta ori de cate ori faci dus, cand porii sunt deschisi.

Orice ulei este bun pentru combaterea celulitei?

Este o intrebare foarte buna! Daca te uiti pe net, ai sa vezi ca absolut toate uleiurile sau aproape toate sunt indicate atunci cand tu vrei sa estompezi aspectul inestetic pe care il are pielea ta.

Tu ai multe optiuni! Eu ti-am vorbit de cele pe care le-am folosit personal insa tu poti folosi ce ulei vrei, chiar si cel pe care il ai, in acest moment in bucatarie. Ideea este ca tu sa executi un masaj cat mai corect cu ajutorul uleiurilor.

Da, este adevarat ca unele sunt mai apreciate decat aletele si asta pentru ca au foarte multe beneficii pentru organism. Si, daca ne ajuta pe interior, ar trebui sa ne ajute si la exterior, nu-i asa?

Ce uleiuri ai mai putea folosi in combaterea celulitei?

Din informatiile pe care le-am gasit, am tras concluzia ca mai exista o serie de uleiuri pe care tu ai putea sa le folosesti la masajul anticelulitic: uleiul de ricin, cel de rozmarin, uleiul de canepa sau uleiul de chiparos.

Daca ai sa optezi pentru cel de ricin sa stii ca nu ai sa il poti folosi singur, pentru ca este foarte vascos si, din acest motiv, este dificil de manevrat. Iti recomand sa il amesteci fie cu ulei de masline, fie cu cel de canepa.

Indiferent de optiunea ta, fii sigura ca pielea ta o sa arate mult , dar mult mai bine!

Ce mai poti face pentru a combate celulita?

Sa stii ca nu doar „Mama natura” o sa te ajute sa ai pielea pe care o visezi si corpul pe care il ravnesti. Da, este foarte important sa mananci legume si fructe, sa bei apa suficienta, ceai si sa iti faci si cate un masaj din cand in cand. Insa, nu este suficient!

Daca vrei sa ai rezultate cu adevarat faine, tine cont si de urmatoarele:

Dormi macar 8 ore in fiecare noapte! Somnul dulce mult aduce, dar nu kg! Sa fii sigura de asta! Ai grija sa te odihnesti cat trebuie si ai grija de creierul tau! in cazul in care nu ai sa dormi cat trebuie, nu numai ca vei fi irascibila, dar vei avea tendinta sa mananci si mai mult…dulce!

Pai, de unde vrei sa isi ia creierul glucoza? Din ciocolata, bombonele si alte chestii dintr-astea „bunute”. Si, crezi ca o sa se opreasca aici? Nuuu! Ai sa vrei, poate si o shaorma! Deci, mare grija la calitatea somnului tau!

Nu uita de activitatea fizica!

Nu mai lua liftul, fata draga! Urca scarile! Mergi pe jos cat mai mult! Cara sacose de la piata! Fa orice ca sa arzi calorii! Daca stai mult jos, ai grija sa te mai ridici din cand in cand si sa faci cateva genoflexiuni!

Poti sa te duci sa inoiti, daca iti place sa faci asta! Sau sa mergi cu bicicleta! Nu stiu ce iti place sa faci, ce activitate preferi! Daca nu stii, poate ar fi timpul sa afli! Stai putin de vorba cu tine si afla ce iti place cu adevarat! Poate ca iubesti dansul sau poate ca iti place sa sari coarda, nu stiu!

Dar este foarte important sa afli! Pentru tine, pentru sanatatea si frumusetea ta!

Nu vreau sa inchei dar, cam trebuie…

Sper ca ceea ce ai citit aici o sa te ajute! Sper sa te uiti in oglinda si sa fii multumita de ceea ce ai sa vezi. Nu peste o saptamana, nu peste doua; nici macar peste 6 luni sau un an de zile! Nu are importanta cand!

Eu sunt sigura ca vei reusi „sa pui celulita la punct”! Vezi ce remedii naturale crezi ca ti se potrivesc, introdu-le in ritualul tau saptamanal si…da-i bice! Simte-te frumoasa, fata draga, si iubeste-te…asa cum esti!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *